Amalia Dumitriu a fost timp de zece ani una dintre vocile de radio care aducea în casele ieșenilor știri, deconectare, dar mai ales speranță și credință. Radio Trinitas i-a fost a doua casă pentru mulți ani și locul în care Amalia a făcut totul cu pasiune și dedicare:
„Radio Trinitas nu a fost niciodată doar un radio, ci un radio cu suflet. Anii de radio au fost ani de împlinire pentru mine. M-am investit cu totul, pentru că îmi plăcea la nebunie tot ceea ce se întâmpla acolo. Am făcut pe rând, de toate. De la documentare, până la playlist, text, scenariu și listă de invitați. Totul a culminat cu o emisiune matinală, chiar în prime time, care mi-a dat oportunitatea de a sta de vorbă cu oameni extraodinari’’.
Pasionată de muzică, dans și oameni, dacă ar fi fost doar alegerea ei, Amalia ar fi făcut probabil o carieră în showbiz. La jurnalism a ajuns după ce la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor a descoperit specializarea mass media, curs care i-a deschis mintea și sufletul:
„Mai în glumă, mai în serios, facultatea am ales-o după grosimea manualelor. Din fericire, am descoperit specializarea mass media, pe care am urmat-o timp de doi ani și care mi-a deschis un drum neașteptat și fascinant”.
În ciuda pasiunii pentru radio, în momentele de răscruce, Amalia a ales să-și urmeze familia, alegere care a condus-o la Timișoara pentru o scurtă perioadă, unde a lucrat în departamentul de logistică de la o reprezentanță Peugeot:
„Mi-a plăcut mult mentalitatea bănățenilor, mai aproape de Occident, centrată pe provocări, nu neapărat pe taskurile în sine. Activitatea era foarte vie și mi-a plăcut”.
La întoarcerea în Iași, odată cu decizia radioului Trinitas de a-și muta sediul central la București, Amalia s-a reorientat, înnodând experiența din logistică de la Timișoara cu una nouă, la Build Corp. Însă, în 2011, Amaliei i s-a oferit oportunitatea de a lucra în departamentul de HR al grupului IULIUS:
„Primul an a fost intens și foarte greu. Privind în urmă, îmi dau seama ce curaj nebun am avut. Am prins anii cei mai grei, când erau în administrare sute de oameni și când fluctuațiile de personal erau mari. În timp, lucrurile s-au așezat, echipele s-au stabilizat și totul este pe un făgaș predictibil. HR-ul poate fi destul de rutinier, însă are și părți extrem de dinamice, mai ales atunci când vine vorba de recrutarea și fidelizarea angajaților”.
Găsirea omului potrivit pentru o poziție este în opinia Amaliei partea cea mai frumoasă, dar și cea mai încărcată de responsabilitate din viața unui om de HR:
„Ești responsabil de viața unui om. Prima întrebare pe care mi-o pun este dacă omul respectiv se potrivește cu echipa, iar a doua este dacă intenția lui este de a rămâne în companie. În profesie, ca și în viață, situația ideală este iubire cu pasiune. Cred cu tărie că alegerea ghidată doar de abilitățile unui om, fără o potrivire cu valorile și echipa, nu poate conduce spre o relație pe termen lung și în beneficiul tuturor. E ca într-o familie, unele aspecte se pot negocia, altele nu”.
Cu o experiență de peste zece ani în companie, Amalia continuă să fie impresionată de curajul managementului:
„Oamenii companiei au un curaj nebunesc. Pasiunea cu care fac să se întâmple lucrurile, conduși de ideea de a rămâne ceva durabil în urmă, face din IULIUS nu doar o companie, ci o viziune. Foarte multe organizații nu îndrăznesc pentru că nu mai văd pădurea de copaci. La IULIUS perspectiva a fost mereu clară, iar în spatele ei mulți oameni cu soluții pentru implementare. Partea și mai frumoasă este că acest management cu viziune se impregnează oamenilor”.
Fața umană a companiei și sentimentul de familie sunt alte două aspecte care îi plac mult Amaliei:
„În ciuda dimensiunii, IULIUS nu este asemeni unei corporații reci. Este o companie cu față umană și multă grijă pentru oamenii ei”.
Comunicativă, creativă și diplomată, Amalia apreciază cel mai mult la persoanele cu care lucrează autenticitatea, disponibilitatea personală și seriozitatea. Mamă a doi băieți de 16 și 13 ani, Amalia este dedicată familiei în timpul liber, pe care îi place să-l condimenteze cu un pic de muzică, dans și rețete inedite de mâncare.
Amalia, îți mulțumim pentru omenie, empatie și spiritul tău comunicativ!
Scurtă introducere în arta vieții, predată de #OameniiIULIUS
Vin sau bere?
Whisky. Daca este să sărbătoresc cu adevărat este whisky cu puțin pepsi.
Mare sau munte?
Aș zice mare. Nu sunt un fan al soarelui, dar îmi place terapia apei, culoarea și sunetul.
Teatru sau film?
Amândouă. Nu sunt mare fan filme, mă uit în special la filmele de autor. Mă mai prind serialele psihologice. Teatrul este însă fascinant.
Morning person sau night person?
Dimineața funcționez brici. Când lucram în radio mă trezeam la ora două dimineața. Emisiunea începea la 6 dimineața.
Cafea sau ceai?
Cafea, întotdeauna.
Dog person sau cat person?
Câinii în primul rând, deși am și un motănel.
Culoarea preferată?
Verde.
Piesa vestimentară preferată?
Hanoracul.
Dacă ți s-ar da o super putere ce ai face cu ea?
Aș face ca în lume oamenii să se iubească între ei.
Care este frica cea mai mare?
În general nu am frici mari. Fricile mele sunt legate de ai mei dragi. Ceea ce trebuie să se întample se va întampla.
Dacă nu te-ai fi născut româncă, ce altă naționalitate ai fi vrut să ai?
Spaniolă. Mi se par extraodinari oamenii ăia.
Dintre toate orașele lumii, care ți se pare cel mai entuziasmant?
Nu m-aș duce în altă parte. Nu m-aș simți confortabil. Adaptarea la o altă cultură și mentalitate se face cu un consum mare psihologic și nu se poate face într-o generație.
Cu ce persoană publică ai ieși la o bere?
Cu Andrei Pleșu, un tip extraodinar. Mă copleșește.
